Vanda Vlasov, fiica lui Mihail Vlasov, cercetată penal pentru că a pus două angajate de la Curtea de Arbitraj să falsifice acte

Vanda Vlasov, fiica lui Mihail Vlasov, cercetată penal pentru că a pus două angajate de la Curtea de Arbitraj să falsifice acte

Direcția Națională Anticorupție a anunțat, miercuri, că Vanda Vlasov, fost prim-vicepreședinte al Curții de Arbitraj Comercial Internațional, este urmărită penal pentru două fapte de instigare la fals intelectual.

În același dosar sunt urmărite penal Daniela Domnica Pop, asistent arbitral șef adjunct în cadrul Curții de Arbitraj Comercial Internațional, și Cassandra Chirilă, secretară la aceeași instituție până la 12 mai, ambele fiind acuzate de săvârșirea infracțiunilor concurente de favorizare a făptuitorului și fals intelectual.

Potrivit procurorilor, prin rechizitoriul din 7 aprilie, Mihail Vlasov a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru trafic de influență, reținându-se că, în calitate de președinte al Camerei de Comerț și Industrie a României și arbitru în cadrul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, la data de 13 martie 2014, a pretins unui om de afaceri, denunțător în cauză, suma de un milion de euro, din care a primit, prin intermediar, 200.000 de euro, la 18 martie. Mihail Vlasov i-ar fi spus omului de afaceri că are influență asupra arbitrilor din cadrul Curții de Arbitraj Comercial Internațional și poate interveni astfel încât aceștia să pronunțe o hotărâre arbitrală favorabilă acestuia.

În 12 mai, Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a formulat o sesizare la Direcția Națională Anticorupție prin care arăta că toate documentele care ar fi fost comunicate către DNA din 21 martie 2014 și până în prezent, care poartă semnătura și viza organelor de conducere actuale ale Camerei de Comerț și Industrie a României, sunt emise fără a fi îndeplinite condițiile legale de reprezentare.

„Această sesizare a fost făcută întrucât conducerea CCIR a fost în permanență informată de faptul că, prin interpuși (rude ale fostului președinte Vlasov Mihail care au fost angajate la CCIR) se încearcă comunicarea unor documente care nu reprezintă realitatea și implicit nici voința reală a conducerii actuale”, arată procurorii în ordonanța de efectuare a urmăririi penale.

Ca urmare, s-au solicitat lămuriri Curții de Arbitraj Comercial Internațional, rezultând că, în 28 aprilie, această organizație a primit o cerere formulată de Mihail Vlasov, depusă de fiica acestuia, Vanda Vlasov, prin care solicita eliberarea unei adeverințe din care să rezulte „dacă din momentul înscrierii pe lista de arbitri – anul 2008 și până în prezent a fost numit sau desemnat ca membru al instanțelor de arbitraj”.

Ca răspuns, Cassandra Chirilă, secretară în cadrul Curții de Arbitraj Comercial Internațional, a întocmit un înscris în care a precizat că Mihail Vlasov nu a făcut parte din nicio instanță de arbitraj. O copie a acestui exemplar i-a fost remisă Vandei Vlasov, „fără a verifica în totalitate evidențele electronice și scriptice existente la nivelul Curții de Arbitraj Comercial Internațional și fără a o prezenta conducătorului instituției spre verificare, avizare și semnare”. În plus, susțin procurorii, la momentul la care a depus cererea, Vanda Vlasov i-a înmânat secretarei Cassandra Chirilă și un „model de adeverință”.

Ulterior, acest înscris a fost depus, în procedura de cameră preliminară, la instanța care judecă dosarul în care Mihail Vlasov a fost trimis în judecată, susțin anchetatorii.

Curtea de Arbitraj Comercial Internațional, de această dată sub semnătura actualei conduceri, a comunicat faptul că până la data de 12 mai 2014 „adeverința solicitată de Vlasov Mihail prin cererea din data de 28 aprilie 2014 nu a fost eliberată”.

Pe de altă parte, a reieșit faptul că, în jurul datei de 15 aprilie 2014, Daniela Domnica Pop, asistent arbitral șef adjunct în cadrul Curții de Arbitraj Comercial Internațional, a primit de la Vanda Vlasov o cerere formulată de Mihail Vlasov prin care solicita eliberarea unei adeverințe din care să reiasă că acesta nu a făcut parte din completele instanței de arbitraj comercial.

„La insistențele și presiunile lui Vlasov Vanda, în aceiași zi și fără efectuarea unor verificări complete, Pop Daniela Domnica a eliberat, fără știința conducerii instituției, o adeverință pe care a semnat-o personal, conform celor solicitate de Vlasov Vanda”, au scris procurorii în documentul citat.

Din verificările efectuate a rezultat că acest înscris întocmit de Daniela Domnica Pop a fost folosit de Mihail Vlasov la termenul din 22 aprilie, aspect confirmat de conținutul încheierii de amânare a pronunțării din acea dată. Ulterior, prin încheierea din 24 aprilie, ICCJ a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului Vlasov Mihail, cu măsura preventivă a arestului la domiciliu.

Procurorii le-au adus la cunoștință celor trei calitatea procesuală de suspect și acuzațiile din dosar, a precizat DNA

Nicolae Șaim, avocatul secretarei, a declarat, miercuri, la ieșirea din sediul Direcției Naționale Anticorupție, că documentul eliberat de clienta sa nu este un fals și nu ar atesta o situație nereală, pentru că Mihail Vlasov nu a judecat vreo cauză la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă CCIR.

Președintele suspendat al CCIR, Mihail Vlasov, a fost trimis în judecată, în 9 aprilie, pentru trafic de influență.

Mihail Vlasov a fost denunțat la DNA de omul de afaceri Gheza Iosif Petroczki, de la care ar fi cerut un milion de euro, iar în 18 martie a fost prins în flagrant, într-un restaurant din București, după ce ar fi primit de la acesta 200.000 de euro.

Mihail Vlasov, președinte al Camerei de Comerț și Industrie a României la data faptelor, suspendat din funcție, a fost arestat preventiv în 19 martie. Din 24 aprilie, Mihail Vlasov este în arest la domiciliu, după ce instanța supremă a înlocuit măsura arestului preventiv.

Procurorii au arătat, în rechizitoriul trimis instanței, că la 13 martie, Mihail Vlasov, în calitate de președinte al Camerei de Comerț și Industrie a României și arbitru în cadrul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, a pretins de la un martor denunțător suma de 1.000.000 euro, din care a primit 200.000 euro, la 18 martie 2014.

În schimbul acestor bani, susțin anchetatorii, Vlasov i-a promis denunțătorului că-și va folosi influența pe care a lăsat să se creadă că o are asupra arbitrilor din cadrul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă CCIR învestiți cu soluționarea unui dosar în care denunțătorul are calitatea de pârât-reclamant și că îi va determina pe aceștia să pronunțe o hotărâre arbitrală favorabilă denunțătorului.

Discuția avută de Mihail Vlasov cu Gheza Iosif Petroczki, într-un restaurant din București, în care președintele CCIR îi cerea mită un milion de euro, în mai multe tranșe, pentru a-l ajuta să câștige procesul pe care îl avea la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional, a fost interceptată de procurori, potrivit informațiilor din motivarea deciziei de arestare.

Dosarul de la Curtea de Arbitraj avea ca obiect pretențiile formulate de SC Infopressgroup SA, care cerea de la Petroczki și asociatul lui suma de 15 milioane de lei, precum și cererea reconvențională având ca obiect de plată suma de 270.000 de euro, potrivit informațiilor din dosar.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un avion Ryanair a luat foc înainte de decolarea de pe un aeroport din Italia
Mario Fresh şi fiica Andreei Esca s-au despărţit după 8 ani de relaţie ! Avem...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Cum am putea ajunge iar la tăieri de salarii si pensii. Expert român din Elveția:...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
O tânără își dorea șase intervenții estetice, iar chirurgul găsit online i le-a făcut pe...
O femeie din Hunedoara a mințit că a fost violată, pentru a-i ascunde soțului că...
Autopsia Mariei Campai, ucisă de un tânăr de 17 ani din Italia, i-a uluit total...
Andreea Berecleanu, secretul unei forme fizice de invidiat: "Știți ce beau în fiecare dimineață?"
Descinderi în forţă la clanurile din Ţăndărei. Mascaţii au săltat zeci de indivizi care îşi dispută...
O mămică a 4 copii a dispărut misterios în urmă cu 6 luni. Poliția a...
Destin tragic pentru un tânăr în vârstă de doar 28 de ani. Bărbatul și-a găsit...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Ce riști dacă nu plătești amenda de circulație?
Armata israeliană afirmă că l-a ucis pe şeful guvernului Hamas din Fâşia Gaza, Rawhi Mushtaha
Orașul PUS la PĂMÂNT de ROMANI și BLESTEMAT timp de 170 de ani
Comisia Europeană a dat ORDIN! România este obligată. Are termen două luni
Procuror și inculpat, îndrăgostiți lulea. A arestat-o, dar vrea s-o ia de nevastă
Radu Vâlcan, imagini de pe patul de spital. Ce mesaj a transmis prezentatorul Insula Iubirii
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Cu cât vinde Gabriela Cristea celebra ciocolata Dubai. “Exact cât să mănânci o dată sau...
Motivul pentru care Ștefan Bănică Jr. i-a spus fiului său, Radu Ștefan, să nu se...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnișoară, sunteți prima femeie pe care o iubesc!
Voyager 2, tot mai aproape de sfârșit! NASA i-a oprit unul dintre instrumente